Cuprins
Am văzut deja cum să navigați între directoare folosind linia de comandă în tutorialul anterior. În acest tutorial vom vedea detalii importante pentru a înțelege mai bine shell-ul. Să începem cu câteva comenzi rapide.Tasta tab (cea care este în mod normal deasupra blocării majusculelor) servește în shell ca un fel de „Completare automată” pentru căi, puteți începe să tastați orice doriți (de exemplu, să scrieți „acasă”) și să apăsați tasta tab astfel încât să puteți scrie restul traseului. Dacă există mai multe opțiuni (de exemplu, dacă există un fișier doctrine.txt și un fișier dog.jpg.webp în folderul dvs. și scrieți doar „faceți”) fila nu se va completa complet, dar dacă o apăsați de 2 ori la rând vă va afișa o listă de opțiuni.
În acest exemplu puteți vedea că există 2 directoare în folderul meu / var / log care încep cu „u”, prin plasarea comenzii CD iar plasarea „u” în cale nu m-a completat automat când apăsați tab, dar apăsând-o de 2 ori la rând mi-a prezentat cele 2 opțiuni posibile din acel folder.
Acestea sunt două abrevieri care reprezintă directorul curent (.) Și directorul imediat deasupra (…), de fapt, o modalitate de a ajunge la folderul rădăcină este prin tastarea CD… continuu până la atingerea acestuia.
În acest exemplu puteți vedea că pornesc de la directorul rădăcină, verific folderele care sunt acolo, navighez la directorul / bin și de acolo fac o listă (ls) a folderelor din directorul / sys, care este „fratele” ca să spunem așa. (deoarece este un copil al directorului său părinte) al directorului / sys în care mă aflu.
Acesta este un concept cheie în Linux, TOTUL este un fișier, directoarele sunt fișiere, fișierele text sunt fișiere, tastatura, mouse-ul și monitorul sunt fișiere. Acest lucru nu face mare diferență, dar ne ajută să înțelegem modul în care Linux funcționează uneori.
Spre deosebire de alte sisteme de operare (cum ar fi Windows) atunci când Linux gestionează fișiere, face acest lucru diferențând majuscule de minuscule în nume. Prin urmare, puteți avea fișierele „foto.png.webp”, „Foto.png.webp” și „Foto.Png.webp” în același director și Linux le va trata ca fișiere diferite.
Acest lucru se datorează și următorului punct.
Windows și alte sisteme de operare folosesc extensii (acele 2-4 litere la sfârșitul fișierului după perioadă) pentru a recunoaște tipul de fișier pe care îl manipulează. În acest fel, dacă fișierul se termină cu „.txt” este text simplu, dacă se termină cu „.mkv” este un videoclip și așa mai departe. Linux funcționează diferit, pentru Linux fișierul este ceea ce Linux recunoaște în conținutul său. În acest fel puteți avea un fișier „Photo.png.webp” (care este o fotografie) și puteți schimba extensia la „Photo.docx”, iar Linux va continua să o recunoască ca fotografie datorită conținutului său.
Pe Linux comanda fișier [cale] Ne informează ce tip de fișier vedem (spun „cale” deoarece puteți căuta informațiile oricărui fișier cu calea absolută sau relativă corectă).
În imagine puteți vedea un exemplu de 2 fișiere cu nume similare a căror singură diferență este în majuscule. Apoi folosesc comanda fișier pentru a vedea descrierea fișierului „jEt.jpEG.webp” și a-l descrie pe măsură ce recunoaște informațiile pe care le conține. Mai târziu încerc să aplic aceeași comandă împotriva fișierului „Jet1.jpeg.webp” și nu o recunoaște din cauza diferenței în majuscule.
Fișierele ascunse din Linux sunt cele care au un punct (.) Ca primul caracter din nume, „.help” și „.fixer” sunt exemple de unele fișiere ascunse. Pentru a le vedea le putem enumera cu comanda ls -a iar dacă am dori să eliminăm „proprietatea” de a fi ascunși, ar trebui să eliminăm doar punctul (.) din față.
Ei bine, asta a fost deocamdată, sper să înveți în continuare cum să folosești Linux cu mine. Până data viitoare!V-a plăcut și ați ajutat acest tutorial?Puteți recompensa autorul apăsând acest buton pentru a-i oferi un punct pozitiv
